Preambul: Hoinar prin Budapesta

- 1 -

Am rămas suprinsă cu câtă uşurinţă se poate ajunge turist pentru o zi. Dar şi numai atât am avut bucuria să descopăr o altă lume, trecută dar nu uitată, încremenită în piatră, o istorie care se rescrie sub ochii noştri dincolo de credinţă, intoleranţă şi iredentism.

Ideea de a da o fugă până la Budapesta mi-a venit peste noapte. După  o ploaie torenţială care măturase Oradea îmi cam pierise cheful de plimbare, dar nici să dau înapoi nu îmi convenea. Şi am început pregătirile: harta oraşului, obiective de văzut, schimbul valutar, bateriile aparatului de fotografiat la încărcat şi motorină. În rest Candy, aşa mi-am botezat maşinuţa, ne va duce la destinaţie. Zis şi făcut.

Cum aveam de străbătut aproape 600 de km, trebuia să plec de vreme. M-am înţeles cu amica mea să ne vedem la ora 07.00, la podul 6 Martie, pe unde treceam spre Vama Borş. Cum ploaia se oprise de cu seară, parbrizul şi luneta au îngheţat. Aşa că mai întâi a trebuit să le dezgheţ. În cele câteva minute am făcut puţin pe astronomul şi mi-am clătit privirea în bolta de cerneală în care stelele clipeau jucăuş, puse parcă pe glume. Nu va mai ploua, gândesc pornid.

Toate au fost bune şi frumoase, dar agitată cum sunt, am uitat la care pod trebuia să mă întâlnesc cu Gina. Ca sa fie totul cum trebuie am constata că nu mai aveam unităţi pe cartele telefonică aşa că am luat-o prin benzinării căutând o cartelă. Nici o şansă. Din şase benzinării în câte am intrat, în niciuna nu am găsit. Eram aproape de panică, Gina nu dădea semne de viaţă, telefon nu aveam, singura soluţie era să iau toate podurile la rând. Şi cum în Oradea sunt nu mai puţin de 7  poduri peste Crişul Alb vă daţi seama cam cât timp mi-a luat să trec pe la fiecare şi pentru a pune şi cireaşa pe tort, Gina mă aştepta la...ultimul. Scuză-mă dar am încurcat borcanele şi n-am mai ştiut la ce pod să vin aşa că le-am luat la rând. Gina începe să râdă: Păi, nu ne-am înţeles la Podul 6 Martie? Ba da, dar am uitat!!

În fine, cu echipajul iar în formulă completă, am purces la drum. Pe măsură ce ne apropiam de Budapesta, creştea şi temperatura, încât la intrarea în oraş am făcut ochii mari: 21 de grade. De efect curăţenia şi starea drumurilor. Deşi E 60 seamănă foarte bine cu E 81 sau E 68, pe care le străbat frecvent, plombele de bitum nu te lasă să simţi că treci peste ele şi nici să intri în panică pentru starea amortizoarelor.

Budapesta, asemeni multor oraşe româneşti, dar ca şi Roma, este aşezată pe 7 coline. Cei 52 500 ha sunt traversate de Dunăre care împarte oraşul în două: 2/3 E este Buda, 1/3 V este Pesta. Cele două oraşe sunt legate de 7 poduri, numărul 7 fiind nu doar o emblemă sau o amintire a celor 7 coline ci simbolizează şi cele 7 triburi ungare care s-au unit în anul 896 formând Regatul Ungar. În prezent orşaul este împărţit în 28 de sectoare, un multiplu de 7.

Cel mai celebru pod rămâne însă Podul cu Lanţuri sau Podul Imperial, o bijuterie arhitectonică cu o lungime de 380 m durat în 1839. Aici, anual se desfăşoară celebrul Festival Budapesta. Podul este închis pentru că se renovează. Apucăm să admir cei doi lei din piatră care au încremenit pentru eternitate în chip de paznici.

Pe cine am întrebat mi-a spus că nu voi putea intra în oraş cu maşina pentru că nu voi avea unde parca. Contrar aşteptărilor am ajuns motorizată până în buricul târgului şi m-a parcat peste...Dunăre de Palatul Parlamentului, în Pesta, zona istorică a capitalei ungare.

Primul popas a fost Biserica Sf. Ana din piaţeta Battyany Ter. Din păcate slujba se terminase şi accesul înăuntru s-a limitat la holul în care statuile patroanei spirituale a bisericii, Sf. Anna şi Sf. Anton sunt gazde seculare, biserica fiind construită între 1740 şi 1762. Barocul este aici, la el acasă. Altarul impunător, luminat de undeva de jos încât senzaţia de măreţ să fie extraordinară, atât cât se vedea, era imprsionant. Ceva asemănător trăisem în Biserica Naţiunilor de pe Muntele Măslinilor. Şi o extraordinară stare interioară de bine.

Am putut constata cum noul şi vechiul se îmbină la Magyar Villamos Muvek atât de armonios încât te doare sufletul. Totul construit sau renovat cu bani de la Uniunea Europeană. Mă aflu în cea mai veche zonă a Budapestei. Străzi line care brusc urcă în pantă, dar oricum am merge, nu ne vom rătăci pentru că toate străzile dau... pe malul Dunării, cum spune Gina.

Străzile vechi, înguste, cu clădiri în stil baroc sau art noveau par să spună că ştiu mai multe decât lasă să se vadă. Zâmbesc în mine. List, Bartok sau Mahler au locuit şi au creat aici, dar lipseşte boema, aerul decadent al Vienei, cum spunea un coleg ziarist. Gina mă trage de mânecă: Nu avem decât câteva ore la dispoziţie, trezeşte-te!

În Piaţeta Batyany, clădirile vechi, în stil neogotic, neoromantic sau neoprotestant stau alături cu un soi de cochetărie care a învins Timpul. Copacii desfrunziţi  par să-şi dezvelească sufletul iar mulţimea de porumbei se simte în largul ei printre trecători, altfel decât în Piaţa San Marco. Soarele văratec dă viaţă, oameni de toate vârstele, de la copiii purtaţi în port-bebe la bătrâni, au ieşit să se înbăieze în noianul senin ca într-un cazan uriaş în care s-a concentrat parcă tot Universul.

Mă opresc în faţa unei vitrine, este o agenţie imobiliară. Mă suprind plăcut anunţurile însoţite cu fotografii şi detalii ale imobilelor care se vând. Mi se pare o modalitate exemplară de a face afaceri în domeniu. Privirea îmi este atrasă de o clădire din cărămidă roşie, o clipă am crezut că este în stil anglican, dar pe măsură ce mă apropii realizez ă este în stil protestant. Ai impresia unei advărate cetăţi inespugnabile, intrarea făcându-se printr-un labirint de 3 – 4 curţi interioare. Pe gard este o plăcuţă care ne avertizează: câine rău. De fapt, este o şcoală – Toldy Gimnasium. Din dreptul acesteia coborâm pe Van Utca, stradă care marchează trecerea dintre sectorul 9 în 11.

În colţ un butuc al calfelor, în care de sute de ani se bat piroane care să amintească cum o nouă generaţie de ucenici îşi ia zborul în viaţă.

800 m mai la vale, ajungem în faţa Palatului Regal, în Piaţa Sf. Gheorghe. Palatul are trei porţiuni clare: aripa de sud-est, construită în stil baroc ce poartă numele unei celebre imperatrese austro-ungare, Maria Tereza; centrul este reprezentat de aripa Hausmann iar aripa de vest este aripa Szechenyi, după celebra bibliotecă pe care o adăposteşte şi în care se afla codicele medievale care formează cea mai bogată colecţie a corvinelor lui Matei Corvin. Aici, timp de 700 de ani au locuit regii maghiari.

Palatul regal a început să fie construit în secolul al 13-lea, de către regele Bella al 4-lea care a realizat importanţa strategică a platoului de circa 1500 m lungime şi înalt de peste 70 m, după invazia mongolă din 1241. Mai târziu, un urmaş al dinastiei Angevine, Sigismund de Luxembourg a extins palatul în jurul primelor fortificaţii medievale. Din păcate Poarta de intrare a fost zidită după 1956, iar exteriorul este neîngrijit pentru simplul motiv că până mai acum două decenii nimeni nu s-a mai ocupat de aceste clădiri şi grădini. Din câte am înţeles, se va organiza o licitaţie pentru restaurarea acestora.

Mă, da documentată mai eşti, o aud pe Gina peste umăr. Îmi dau seama că eu vorbeam într-una. Dacă vrei nu mai spun nimic, întorc o clipă privirea la ea. Scutură capul: Nu,nu, te rog să continui, îmi place, remarcam doar că ştii foarte multe lucruri. Mă opresc: Istoria şi literatura au fost pasiunea mea.

Ne-am învârtit ceva timp până am descoperit cum se poate ajunge pe platou. Parcăm aproape de Pţa Adam Clarck şi luăm...funicularul, prilej de râsete, de onopatopee şi de distracţie.

Dacă ajung cu bine sus beau un pahar cu vin, şopteşte Gina crispată. Am ajuns sus cu bine, iar Gina chiar a băut un pahar cu vin în bistroul unde am intrat să mâncăm şi vreau să vă spun că sunt preţuri pentru toate buzunarele.

De pe platou, avem panorama Budapestei în toată splendoarea ei.  Lângă noi, Catedrala Matei Corvin, ridicată pe locul unei biserici din secolul al 13-lea. Dăm ocolul curioase. Tot ce ştiu este că din punct de vedere arhitectural este de inspiraţie franceză şi cea mai valoroasă catedrală din Budapesta. Combinaţia dintre gotic, vitralii superbe şi o acustică de excepţie, l-a făcut pe împăratul Franz Josef să o aleagă ca loc de încoronare pentru el şi împărăteasa Sissy, în 1867. 

Între mine şi ceilalţi turişti se ridică neverosimil de repede o perdea de amintiri şi de informaţii. Dintre paginile cărţilor de istorie se decupează figuri celebre: dragostea dintre Franz Josef şi Sissy, o împărăteasă dominatoare, mama celui dintâi şi apoi dragostea care se diluează stingându-se într-un protocol rece şi ingrat de curte; prinţul moştenitor Rudolf, prins în convulsiile dintre secole, între a accepta şi a recuza noile clase sociale şi preferinţa sa pentru clasa muncitoare iar alături de el baroneasa Maria Vetsera, o dragoste fulgurantă prizonieră pentru eternitate între pereţii castelui de la Mayerling şi înlănţuită de gloanţele pornite din pistolul ucigaş, apoi, riviera franceză, asasinarea împărătesei devenită de ani buni, Elisabeta, uitat fiindu-i numele de alint, Sissy. Încă odată argumente pentru ideea că a fi împărat sau rege nu este o fericire. Şi parcă această constatare mă indispune aşa că-mi îndrept paşii spre Bastionul Pescarilor, format din 7 turnuleţe de unde Budapesta se etalează voluptoasă şi carnală.

Ştii, mi-amintesc ce spunea Iorga sau Titulescu, nu mi ştiu, că în timp ce se construia Versailles-ul şi paletele apusene, noi românii a trebuit să ţinem piept ba turcilor, ba tătarilor, ba ruşilor, de parcă am fi fost ariergarda Europei. Gina doar aprobă ce spun. Are o energie care mă scoate din minţi. Nu pot ţine pasul cu ea, fizic, mă bucur că măcar intelectual reuşesc să o aliniez.

Alături este Mânăstirea dominicană Sf.Niculae. În apropierea sa, Pivniţa Casei Vinurilor Maghiare unde se pot degusta toate soiurile autohtone de vinuri. Te tentează, fac pasul să intru. Un Tokay parcă da, dar nu avem timp.

Platoul este o adevărată cetate, marcată de două porţi, şi de asemenea, monument istoric. Trag cu urechea ce spune ghidul unui grup de japonezi sau chinezi, nu ştiu, şi aflu că sub noi este o adevărată reţea de peşteri dintre care cea mai importantă este Peştera Cetăţii cu ai săi 12 km suprafaţă. I-auzi Gina, peşteri în...oraş, reacţia mea este una copilăroasă. Data viitoare, strigă peste umăr îndreptându-se spre funicular.

Înainte să cobor, m-am oprit câteva clipe în faţa statuii lui Matei Corvin întrebându-mă dacă a fost conştient vreodată că prin venele sale curgea şi sânge de român atunci când a uneltit cu verii săi, Radu cel Frumos şi Ştefan, domnul Moldovei,  contra unei importante sume de bani, bineînţeles, să-l întemniţeze pe cel care a fost unicul, irepetabilul şi neînduplecatul Vlad Ţepeş, domn al Ţării Româneşti. Mă gândesc câţi cunosc aceste istorii nescrise.

Am plecat repede, fără să privesc în urmă şi am trecut Dunărea, pe Podul Elisabeta, ca să văd şi de aproape clădirea Parlamentului. Poaspăt renovată străluceşte impunătoare. Cu o suprafaţă de 22 kmp, o înălţime de 96 m, 10 curţi interioare, 29 de scări şi 27 de porţi nici nu putea să se găsească un loc mai bun pentru expunerea Coroanei Sf. Ştefan sau Sfânta Coroană cum i se mai spune, coroană confecţionată pe la mijlocul anului 1000 pentru încoronarea regelui Ştefan cel Sfânt.

Alături este Biserica Parohială 15 martie, prima biserică ridicată în oraş, şi ceva mai încolo, Memorialul Gellert, în amintirea călugărului benedectin Gellert, considerat unul din stâlpii creştinizării maghiarilor dar şi tutore al fiului regelui Ştefan cel Sfânt, după moartea prematură a acestuia din urmă.

Traversăm Andrassy Utca şi ajungem în Piaţa Eroilor. Ceea ce vedem este copleşitor prin monumental. Flancat de cele două Muzee de Artă – cel de Arte Frumoase în stânga şi Marea Expoziţie Naţională în dreapta, veghează Arpad şi ceilalţi 6 conducători de triburi, dispuşi în jurul unei coloane de 36 m înălţime, din vârful căreia Sf. Arhanghel Gavriil veghează asupra Budapestei, purtând Sf. Coroană şi Crucea Lorraine. În faţa acestui grup statuar masiv se află monumentul dedicat eroilor martiri de la 1956. Nu ştiu, dar mie îmi provoacă nelinişte, Gina adulmecă tot ce ne iese în cale. Poate asta a şi fost intenţia sculptorului  Gyorgy Zalla.  Şi pe ăsta îl ştii? Nu, scrie pe plăcuţă!

În spate, într-un sector de cerc larg, cu o lungime de 86 m, se poate vedea întregul Panteon naţional maghiar, de la Ştefan cel Sfânt la Ludovic Kossuth.

Mai în spate se deschide Parcul Varosligety unde am aflat că sunt grădina zoologică, grădina botanică, circul şi lacul artificial care iarna se transformă în patinoar, Băile Szechenyi, locul protipendadei elitiste de altă dată.

Din 1987, centrul istoric Buda şi Pesta au intrat în patrimoniul UNESCO.

Ne-am fi dorit o croazieră pe Dunăre, de fapt, noi cu acest gând plecasem la drum, dar acestea nu se fac decât seara, atunci când se aprin luminile şi trăieşti o adevărată feerie. Traseul este clasic deja, din insula Margit până la Podul Lagymaniosy. Din păcate pentru noi timpul nu ne-a permis să o facem, trebuia să ne întoarcem acasă pentru că a doua ziua îcepea o nouă săptămână de lucru.

Tot ce am putut face a fost o scurtă vizită, pe jos, pe insula Margit nu se poate pătrunde cu autoturismul, şi ne-am odihnit preţ de jumătate de oră în parcul cu copaci seculari parc căre se află în habitatul său natural. Lacul este un izvor de apă termală, iar în colţul japonez se află o superbă cascadă miniaturală. Tot în Parcul margit este amenajată o piscină olimpică, Piscina Hajos, în care se desfăşoară importante competiţii de gen.

Bombardamentul informaţional a fost pe măsură, deoarece am plecat spre casă epuizată, dar mulţumită că măcar în parte, mica excursie îşi atinsese scopul. Ce să vă mai spun? Că faţă de acum 15 ani, atitudinea vecinilor noştri faţă de tot ce înseamnă exterior şi străin s-a schimbat, politeţea şi ospitalitatea au devenit principiul de bază al turismului, ca să nu mai spun că am parcat în locul proprietate al cuiva, omul a aşteptat să mă întorc la maşină, mi-am cerut scuze iar el, într-o engleză aproximativă mi-a spus că nu este nici o problemă şi dacă mi-a plăcut Budapesta este fericit că mi-a fost gazdă şi numai cu locul de parcare.

Ne-am aşternut pe drum când ziua începuse să se îngâne cu înserarea, mulţumite de ce văzusem şi petrecusem şi ne-am propus că într-un viitor week end să repetăm povestea cu Bulgaria. Oare tot aceeaşi mulţumire o vom simţi?....