.... Porni Luceafarul.../ Creşteau a lui aripe / Si tot atâţia ani / Treceau in tot atâtea clipe /

Un Cer de stelele dedesubt / Deasupra Cer de stele / Parea un fulger-nentrerupt / Rătăcitor prin ele...

marți, 15 iunie 2010




La pas prin Oraşul Interzis - II -

Ne-am sculat cu noaptea în cap, nerăbdători să dăm ochi cu Istoria. Am adormit greu, reiterând în minte tot ce ştiam despre Oraşul Interzis. Iar acum sunt pregătită să deschis uşa la cinci secole de secret, miraj, martiraj, totul ascuns în alcovuri înmiresmate unde sunt sigură că s-au petrecut şi adevărate drame nu odată.
Ieri, când am poposit la Beijing, în drum spre hotel văzusem unul din Turnurile de veghe. Am întrebat ce este acolo şi mi s-a spuc că e Oraşul Interzis. Tot atunci am aflat că oraşul are forma unui dragon de Foc şi că a fost construit respectându-se regulile Feng Shui.
Mai ştiam, de la lecţia de istorie, că atunci când se anunţa trecerea Împăratului, supuşii trebuiau să îngenuncheze cu capul plecat iar dacă nu o făceau, aveau grijă alţii să o facă.
Oraşul Interzis a fost construit la ordinul celui de-al cincelea împărat Ming, Jong Lo, pentru mama sa. Acesta considera eticheta de la curte prea rigidă şi faptul că mama sa tânjea după libertatea din casa părinţilor săi l-a împins să copieze, la scară miniaturală, toate lucrurile frumoase din afară, pentru ca femeia să nu mai sufere de singurătate.
Palatul propriu-zis era şi este înconjurat de trei curţi concentrice sau con-pătrate cum spune Viorel, adică are 3 porţi. Dacă vreo concubină a împăratului trecea pragul celei de-a doua porţi era socotită pierdută, deoerece îşi pierduse onoarea şi nu se mai putea întoarce înapoi.
Alunecăm pe lângă zidul care duce spre Poarta de Est a Oraşului Interzis. Este o zi senină dar rece ca şi cum eram avertizaţi că s-ar putea să avem surprize. Aflu printre altele că Primăria Beijingului a fost tot un palat princiar. Vedeam Turnul de Veghe cum se apropie şi aveam o strângere de inimă. Copil fiind citisem despre acest Oraş Interzis, citisem şi poveştile chinezeşti cu zei, zâne şi demoni, dar le citisem şi pe cele cu tâlc şi ştiu că mă impresionase cea cu prunul. Se spune că unul din împăraţii chinezi avea trei pruni pe care îi îngrijea cu mare atenţie. Totuşi într-o bună zi, unul din pruni amurit iar împăratul s-a îmbolnăvit de inimă rea. Unul din apropiaţii acestuia s-a gândit să caute un alt prun şi astfel împăratul să scape de tristeţe. L-a găsit în curtea grădinarului palatului. Acesta avea un prun la umbra căruia se născuse şi crescuse fiul său. Auzind că prunul va fi dus la curte, copilul s-a întristat la rândul său. Şi cum îi plăcea caligrafia, s-a gândit să lase o amintire între crengile lui. Pomul a fost adus la palat şi plantat alături de ceilalţi doi. Şi pe când se plimba în jurul lor, împăratul a văzut ceva agăţat între crengi. A dat ordin să fie adus obiectul şi a rămas tare surprins câna a văzut că era un poem foarte frumos care vorbea despre prietenia dintre un copil şi prun. L-a chemat pe cel care adusesese pomul şi i-a cerut să ducă prunul înapoi deoarece nu voia să semene în jur tristeţe şi mai mare...
Cu gândul la poveste numai ce m-am trezit că sunt în faţa Porţii de Est, venind dinspre oraşul vechi. Poarta are un nume care pentru mine rezonează cu misterele acestei culturi Chong Wen Men. O altă poartă, la fel de veche, este cea de răsărit De Sheng Men, precum şi parte din canalul în formă de dragon, care îl ducea pe împărat în dimineţile călduroase de vară spre Palatul de Vară. Este ceea ce am putea numi axa este - vest.
În spatele meu, colina de cărbune, nu am reuşit să aflu de unde îi vine numele. Trei pagode, răsar printre coamele verzi ale copacilor. Aparent seamănă şi totuşi nu sunt acelaşi stil. Pagoda Hu Tzi Ching este cel mai înalt punct din oraşul Interzis. Aici, în fiecare an, la 9 septembrie se desfăşura un ritual pentru sănătate. Odată la 3 ani, Împăratul, de aici, îşi alegea o concubină. Şi tot aici, ultimul împărat Ming s-a spânzurat, nu înainte de a ordona celor 42 de concubine să se sinucidă alături de el.
Se pare că am avut dreptate, deoarece Eva îmi confirmă că pagoda din dreapta este construită în stil manciurian iar cea din stânga în cel mandarin.
Poarta care ne duce spre cele cinci secole de istorie, cum spuneam undeva, are ca însemn de mare demnitate patru hexagoane, figurate în partea de sus şi 9 semisfera la partea de jos pentru că împăratul care a gândit această monumentală construcţie era fascinat de cifra 9. Toate aceste decoraţiuni sunt poleite cu aur de 24 k şi odată la 3 ani sunt curăţate de administraţie.
În anul 2020 se preconizează ca întreg Oraşul Interzis să intre în restaurare generală. Cei care îl au în grijă sunt siguri că vor descoperi lucruri nebănuite despre cei 24 de împăraţi care s-au perindat prin sălile acestui palat dar şi multe surprize testimoniale despre epoca în care au trăit. Spun aceasta deoarece la ultima restaurare, acum doi ani, în stâlpii de susţinere ale sălilor de ceremonial s-au descoperit numeroase manuscrise în limba tibetană. Cine sau de ce le-a ascuns acolo este încă o mare enigmă.
La începutul secolului al cincisprezecelea, mai precis în anul 1400, împăratul Jong Le, al treilea împărat Ming, a decis mutarea capitalei la Pekin. În 1406, al cincelea împărat Ming a decis începerea construcţiei Oraşului Interzis. Vă daţi seama cât de zbuciumată trebuie să fi fost istoria Chinei dacă împăraţii unei dinastii se succedau cu atâta repeziciune?!
Complexul arhitectural se întinde pe o suprafaţă de 720 000 mp, adică 72 ha, şi include nu mai puţin de 800 de clădiri care totalizează împreună peste 9000 de camere.
Trei arhitecţi au dat viaţă viselor împăratului, construind extravagantele palate ale metropolei imperiale: Hsu Tai, Yuan An şi Feng Chiao. Sălile imense de audienţă erau necesare pentru primirea delegaţiilor, apartamentele imperiale pentru odihnă şi pentru mulţumirea concubinelor, iar templele pentru fumigaţii, meditaţie şi rugăciuni. Dar mai era nevoie şi de grădini intime şi de spaţii în care invitaţii trebuiau să se simtă bine. Şi nu numai ei pentru că acest complex imperial trebuia să adăpostească şi o întreaga armată de slujitori - înalţi demnitari, prinţi, bucătari, cancelari, grădinari, preoţi ş.a. cât şi armată propriu-zisă. Aşa că în bijuteria arhitectonică numită Oraşul Interzis găsim elemente nu doar ale arhitecturii tipice chinezeşti ci şi de budism, lamaism sau taoism.
Şi cine putea să armonizeze acest complex atât de variat, ca să nu spun hibrid, decât misterioasa artă Feng Shui care a mediat trecerea dinspre material spre spiritual, aducând natura şi forţa ei latentă în a susţine spaţiul aritmetic distribuit.
La sfârşitul secolului al optesprezecelea se estima că în Oraşul Interzis vieţuiau nu mai puţin de 9000 de suflete.
Axa nord - sud leagă cele două turnuri, ale Copotelor şi ale Tobelor, de care vă aminteam în materialul trecut şi care erau vitale pentru felul cum curgea viaţa de fiecare zi a chinezului nu doar de rând.
Pe direcţia Porţii de Sud se află Templul Cerului, o mică bijuterie celestă - Tian Tan, pe a celei de Nord se afla templul Di Tan, pe cea din est templul Ri Tan şi pe cea din vest, Zue Tan şi care erau punctele nodale care închideau, conform principiilor filosofiei taoiste, între prelungirea laturilor lor, Oraşul Interzis.
La intersecţia dintre cele două axe se afla veciul templu Tai Miao în care se aflau altarele zeilor htonici - ai pământului şi ai grânelor - She Ji Tan. La solstiţiul de iarnă, la cel de vară, la echinoxul de toamnă şi cel de primăvară, împăratul trecea prin cele patru temple, pe rând, pentru sacrificiile rituale.

Sacralitatea numărului 9

Ce m-a surpins de prima dată când am văzut Oraşul Interzis a fost şanţul cu apă care îl înconjoară. Face şi acest lucru din regulile Feng Shui de armonizare cu natura. Adânc de 6 m are locuri în care lăţimea lui poate depăşi 50 m. Pereţii şanţului au 10 m înălţime şi au o lungime de 3,4 km, ca să nu vă mai spun că pentru pavarea lui s-au folosit nu mai puţin de 12 milioane de cărămizi numai pentru partea din afara Oraşului Interzis.
Apa ajunge în Oraş printr-un tunel care a fost căptuşit cu nu mai puţin de 15 straturi pentru a asigura potabilitatea apei. Ea alimenta toate sălile complexului şi alte şapte palate din sistem.
Vă spuneam undeva mai sus că împăratul Jong Le era fascinat de cifra 9 pe care o regăsim în Oraşul Interzis sub diverse aspecte, de la cele 9 inele şi semisfere de pe porţi, la cele 9 şiruri de semisfere, de la 9 zăvoare până la cele 9999 încăperi câte a avut complexul la început. Întrebarea ar fi de ce nu 10000 de încăperi? Păi, simplu, conform preceptelor filosofiei chinezeşti, Oraşul Interzis este element Pământ şi deci nu avea avea cum să aibă 10000 de încăperi pentru simplul motiv că cifra 10 reprezintă Infinitul, or pământul este finit, ca să nu spun rotund.
De asemenea, Turnurile de Veghe sunt construite şi ele sub semnul magicului 9, ceea ce ilustrează dacă vreţi ingeniozitatea arhitectului. Acoperişurile acestora sunt executate ca în număr de 9 sau ca un multiplu de 9: fiecare turn are câte 9 grinzi de susţinere, 18 piloni şi 72 colţuri. Dacă adunăm 9 cu 18 şi cu 72 obţinem cifra...99. De aici ideea ca 9 este număr divin.
Pe când se repara acoperişul de la Sala de Consiliu din Palatul Fericirii, sub una dintre grinzi s-a găsit ascuns un cufăraş de cupru în care erau 5 beţe colorate, 5 ierburi de leac şi 24 de monezi. Se pare că această lădiţă este dovada că Oraşul Interzis a fost construit respectându-se atât teoria celor 5 culori cât şi regulile de bază Feng Shui. Cercetătorii se întreabă ce alte secrete mai ascund palatele din interiorul complexului muzeal.
Din punct de vedere al structurii însă, Oraşul Interzis este format din 2 părţi: Curtea Interioară şi Curtea Exterioară.
În Curtea Interioară găsim magnifica Sala a Armoniei Supreme, unde împăratul îşi serba ziua de naştere alături de concubine, de fapt, aici se simţeau cel mai în siguranţă imperatorii chinezi. În nordul Curţii de altfel locuiau, împreună cu familiile lor, înalţii demnitari, eunucii şi servitorii apropiaţi.
Tot aici veţi găsi Copacul Îngemănat. Legenda spune că unul dintre împăraţi s-ar fi îndrăgostit de soţia unui demnitar (recunoaşteţi desigur motivul lui Batsheba şi David!) şi ca să poată ajunge la ea, împăratul l-a detaşat pe soţ în zona de nord unde se duceau războaiele cu mongolii. Soţul a murit, dar şi soţia care îl iubea, a murit de inimă rea. La mormântul fiecăruia a fost plantat câte un copăcel ca simbol al dragostei care nu moare şi peste noapte cei doi copaci şi-au împletit trunchiurile întru veşnicie.
Uimitoare sunt şi culorile folosite. Galben - oranj. Învăţaţi din vechime, în teoria celor cinci elemente, asociau culoarea galbenă cu elementul pământ ori Pământul a fost mai bine de două milenii considerat centrul Universului. Mai târziu noţiunea a fost asociată cu unificarea, element de bază al confucianismului, dar şi a regalităţii.
Mantia galben aurie a monarhului este o altă imagine a dragonului mitic, emblema Feng Shui. Culoarea galbenă şi dragonul îl distingeau pe împărat de ceilalţi muritori dându-i o aură divină.
Timp de 4 ore mi-am clătit privirea cu elemente care până nu demult ţineau de mit sau de pura lectură. Imagini din filmul lui Bertolucci, Ultimul împărat, se derulau în jurul meu, îngemănate cu realitatea imediată.
În toate curţile, sunt vase de ardere pentru fumigaţiile cotidiene. Decorate simplu sau cu dragoni, ele erau un element de bază în viaţa cotidiană de la curte.
Pe măsură ce mă adânceam în contemplare, admirând arta veche chineză, mă suprindea gingăşia sculpturilor din jad, a scaunelor minuţions sculptate şi intarziate din camerele în care împărtaul îşi întâlnea concubina favorită sub curgerea timpului măsurată cu un ceas de apă, şi mă întrebam cum este posibil ca frumuseţea să nască hidoşenie, pentru că nu am altfel cum să caracterizez nebunia acelui împărat care a cerut concubinelor sale să se sinucidă înainte ca el să se spânzure sau cât de mare să fi fost credinţa acelor împăraţi că sunt de stirpe divină încât să nu se dea în lături şi să scurteze de cap pe toţi cei care îndrăznea să nu-şi plece fruntea în faţa lor. Cum trebuie să se fi simţit Marco Polo, un veneţian sadea la curtea acestor împăraţi, ce impresia ar fi lăsat Oraşul Interzis asupra lui dacă ar fi existat? Din păcate acesta a fost construit două secole mai târziu.
Totuşi pe măsură ce ne apropiem de Poarta de Vest, acolo pe unde şanţul de apă este coada unui dragon şi peste care trec podeţe de marmură albă la fel de gingaş sculptate, am senzaţia că trec prin Piata San Marco.
Timpul fugise parcă prea repede şi nu am apucat să conversez pe îndelete cu dragonii de pe acoperişuri şi nici cu păsările sau leii nemuriţi în bronzuri aşa că nu pot spune decât un...pe altă dată, şi brusc îmi doresc să mă întorc prin aceste locuri poate am să găsesc răspunsuri la întrebările pe care nu am apucat să le mai pun.
Ieşirea în cotidian seamănă cu un duş rece. Spaţiul s-a umplut deodată de sunete - oamenii curg asemeni unei maree, iar Soarele pare să cioplească poveşti într-o limbă ştiută numai de el. Abia când trec pe sub arcada monumentală, care mai de grabă este un coridor, aflu că de fapt, ne apropiem de piaţa Tian An Men.
Steaguri roşii peste tot şi mi-amintesc că şi ieri le văzusem aşa că o întreb pe Eva ce se întâmplă. A, nimic, este cel de-al 17 Congres al P.C.Chinez. Aproape că îmi muşc limba. Îmi explic de ce este atâta lume pe străzi.
Piaţa Tian An Men este aşa cum îi spune şi numele. Imensă şi vastă, de altfel, din câte am citit se pare că este cea mai largă piaţă din lume. În mijloc este un imens rond de flori. Fără să vreau am o strângere de inimă. Bianca observă reacţia şi mă strânge putenic de mână. Tăceţi, mitraliază printre dinţi. Oricum nu aveam de gând să întreb nimic, scutur capul. Sunteţi albă ca varul, mai spune înainte să se depărteze de mine.
Respir adânc şi agale pornesc spre rondul de flori. În jurul meu sunt o grămadă de copii. Se aleargă, se joacă, râd. Eu sunt atrasă însă de rondul de flori. Mă opresc la câţiva paşi de tufa de trandafiri. Spun Tatăl Nostru în şoaptă. Cu martirii nu poţi vorbi decât în şoaptă. În urmă cu 17 ani, în această piaţă tancurile au intrat în demonstranţi. Câţiva metri mai încolo flutură steagurile roşii.

Lacul Kunming şi forma sa de dragon

Speram să avem o oră liberă, dar Eva nu ne-a lăsat nici să ne tragem sufletul după prânz, mai ales că s-a mâncat bine. nu înţelegeam ce vrea. < De ce, a avut împăratul vreo amantă căreia i s-a spus Doamna Dragon?> < Eşti pe aproape...>
Bianca ridică din umeri şi îmi face semn să fiu atentă la ce urmează.
Ca orice istorie care se respectă şi cea a Chinei are momentele ei fierbinţi. Iar dacă Europa se poate lăuda cu Elisabeta, Caterina sau Maria de Medicis ori cu Madame de Montespan, China o are pe Doamna Dragon din ordinul căreia a fost restabilită reşedinţa imperială în fostul Palat de Vară.
Împărăteasa Ci’Xi, bunica prin alianţă a lui Puy Yi, ultimul împărat, a transformat această reşedinţă într-o adevărată legendă. E drept acum, că această legendă nu este una prea frumoasă dar ce mai contează când Istoria bate la uşă iar Puterea este atât de fascinantă încât nu te poate face să o abandonezi.
Femeii acesteia i-a plăcut atât de mult puterea încât nu s-a sfiit să-şi omoare proprii nepoţi ca să nu le cedeze tronul şi uite aşa, chinezii s-au făcut şi cu o Împărăteasă şi ce mai Împărăteasă!? Atunci când Oraşul Interzis i s-a părut nu atât prea strâmt cât prea rigid prin eticheta care o impunea, Ci’Xi a mutat Curtea la reşedinţa de vară spre care ne îndreptăm noi acum.
Am ajuns la Palatul de Vară, culmea, pe înserat. Era un amurg de toamnă, risipit peste apa lacului Kunming care semăna cu un cazan de argint şi pe luciul căruia, şalupele dragon, şalupe turistice, alunecau graţios de parcă luau parte la un spectacol de lumini şi umbre. Nuanţele de maro aruncau asupra pământului dar şi asupra clădirilor şi asupra oamenilor o tuşă de teracotă ca imediat aceasta să se topească undeva la orizont. Iar Soarele galopa către acea linie nedefinită.
Localizat în partea de vest a Beijingului, între a 4-a şi al 5-a linie de centură, Palatul de Vară include în componenţa sa colinele din apusul oraşului nou.
Ca şi în Oraşul Interzis, accesul se face prin Poarta de Sud. Trecem pragul înalt, semn al înaltei demnităţi vedem şi cele patru peceţi hexagon de pe porţi şi ne pomenim într-un loc mirific.
Palatul de Vară se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 290 ha şi include mai mult de 3000 de încăperi - temple, săli, coridoare, pavilioane şi turnuri şi aproape toate acestea, circa trei sferturi, dau spre lac. Deschiderea cea mai mare o are Longevity Hill în nord (care la rândul său se împarte în Dealul din Faţă şi Dealul din Spate) care pare să alunece în adâncurile lacului Kunming.
Lacul Kunming este un lac natural care a jucat diverse roluri în cei peste 3500 de ani în care este amintit în istoria locală. Pământul şi piatra scoasă din malurile sale au dus la formarea colinei Longevity care în prezent are peste 60 m înălţime. De pe vârful acesteia Lacul Kunming poate fi admirat în întregime, o adevărată bijuterie, pentru că el are forma unui dragon.
Grădinile din Jurul Palatului de Vară au fost amenajate încă din timpul dinastiei Jin, în anii 1115 - 1234. Mai târziu, împăratul mongol Kublai Khan, cel care avea să instituie dinastia Yuan, care dorea să mărească reţeaua de apă în Beijing, a ordonat construirea unui canal care să lege colinele din Apus cu reşedinţa de vară. De asemenea, a lărgit lacul Kunming, în ideea de a constitui un rezervor natural de apă, astefl încât, împreună cu canalul, ele să aibă aspectul unui dragon.
Apoi,fiecare împărat mai lărgea câte puţin lacul până a ajuns să aibă forma din prezent.
În 1750 împăratul Qian Long din dinastia Qing, a mărit grădinile Palatului de Vară, apoi şi-a pus consilierii şi arhitecţii, să ridice minipalate şi grădini, reproducând diferite stiluri arhitectonice de peste tot din China. Astfel, lacul Kunming este o reproducere la scare mică a lacului dragon din Hang Zhou, iar pagoda Înaltei Mulţumiri Divine şi a Longevităţii a apărut alături de Templul Perfecţiunii şi Liniştii. 15 ani au durat construcţiile şi amenajările.
Ceea ce vedem noi astăzi este noul Palat de Vară, cel original a fost distrus în 1860 când China a fost invadată de forţele anglo-franceze în dorinţa lor de acaparare teritorială. Apoi, la scurt timp, puterile aliate, în timpul Răscoalei Boxerilor, au invadat din nou Beijingul, inclusiv proaspătul Palat de Vară pe care l-au bombardat şi l-au distrus. Abia în 1903, când a revenit la tron împărăteasa fugară Ci’Xi a ordonat reconstrucţia Palatului de Vară la scară iniţială.
După Revoluţia din 1911, Palatul de Vară a fost deschis publicului, apoi după ce ultimul împărat PuYi a fost detronat şi evacuat în 1924 din palat, acesta s-a transformat în parcul prin care ne plimbăm noi acum.
Mă veţi întreba acum, totuşi, cine era Doamna Dragon.! O concubină care a ştiut cum să ajungă la putere. Numele său real era Xiao Lan, adică Mica Orhidee, şi a fost una din frumuseţile din Sudul Chinei. Născută într-o familie de nobili avea să fie aleasă în 1851, la numai 16 ani, drept concubină a împăratului Xianfeng şi rebotezată Ci’Xi. Era ceva să ajungi concubină imperială, dar să mai faci şi un copil împăratului şi să fie şi singurul vă daţi seama cu câtă uşurinţă a ajuns în preajma Puterii. Ci’Xi este dovada vie a ceea ce spunea Napoleon, dă-i Omului puterea şi ai să vezi de ce este în stare! Şi dacă se mai întâmplă să fii şi la momentul oportun când trebuie..
Împăratul Xianfeng moare şi fiul său de numai 6 ani este numit moştenitor. Fiind minor nu putea conduce, aşa că energică, mama sa a preluat puterea. Se pare că se descurca bine în afacerile de stat atâta timp cât a reuşit ca în doar câteva luni să facă din crimă, discordie, minciună, capriciu, teamă şi teroare instrumentele ei de lucru. Oamenii au ajuns spună că nu este om ci demon şi de aici supranumele de Doamna Dragon.
A început prin a o otrăvi pe soţia imperială, Ci’an. Atunci când fiul ei ajunge la vârsta de 18 ani însă, nici prin cap nu-i trecea lui Ci’Xi să îi dea puterea. Duşmănia dintre amă şi fiu s-a soldat un an mai târziu cu moartea...fiului, iar Ci’Xi fără prea multe remuşcări l-a numit moştenitor pe fiul surorii sale de numai 4 ani, Guangxu. Formal, Ci’Xi îi dă puterea la 18 ani, în 1898. Primul pe care încearcă să-l facă tânărul împărat va fi să adopte o serie de reforme care să îi permită să dispună în totalitate de putere ceea ce determină ca la nici 100 de zile de domnie, Ci’Xi printr-o subtilă lovitură de Curte, să suspende reforma şi să îl aresteze la domiciliu pe împărat, unde acesta va sta mai bine de 10 ani.
Ci’Xi va conduce China 48 de ani şi va închide ochii în Oraşul Interzis nu înainte de a-l numi la tron pe un alt nepot, de numai 3 ani, PuYi.
Ci’Xi a trăit în lux şi putere. Înconjurată de câţiva oameni care i-au fost devotaţi trup şi suflet a instaurat o epocă a decadenţei, a teroării, a corupt oficiali şi a ţinut cu mână de fier Puterea, astfel încât a ajuns să fie recunoscută drept una dintre cele mai puternice femei din istoria Chinei.
Dar ca orice monarh avid de putere, Ci’Xi avea şi ea o slăbiciune: teama de bătrâneţe. Era convinsă că dacă va consuma numai lapte de mamă îşi va păstra tinereţea. Astfel că 100 de bucătărese trebăluiau şi aveau grijă să găsească femei lăuze dispuse să-şi dea laptele împărătesei. Dar nu orice lăuză era acceptată să se transforme în sursă de hrană imperială: se alegeau 6 femei proaspăt născute, se mulgeau şi laptele era lăsat să stea timp de 24 de ore. Dacă nu se strica, femeile erau acceptate, dacă nu, se căutau altele. Vara, pleca din Oraşul Interzis cu barca şi cu alaiul de bucătărese spre reşedinţa de vară...
Zâmbesc şi Bianca pare surprinsă:
< Haideti sa vedeti ceva >, o aud pe doamna doctor Stroe in urma mea. < Ia uitai-vă ce frumuseţe! >
Într-adevăr, un coridor lung, cu ancadramente din lemn, o adevărata dantelărie traforată şi pictată, o succesiune de tablouri de o fineţe şi delicateţe tipice Orientului. Eva apare lângă mine. Coridorul se desfăşoară de-a lungul ţărmului şi leagă Pavilionul Omului de Piatră de Poarta Lunii.
Se spune că are aproape un km lungime, dar Eva mă lămureşte că are doar 728 m şi 273 de traverse care îl susţin şi este cel mai lung coridor din toate grădinile chinezeşti. Pe copertină şi pe traversele care o susţin se desfăşoară nu mai puţin de 14000 imagini într-o epică vizuală greu de egalat. Nu sunt cu sufletul la gură dar sunt tot mai uimită de creativitatea acestui popor.
Apusul era fantastic urmărit prin porticurile din lemn. Văzusem un apus în Sahara care semănă întrucâtva cu ceea ce vedeam eu aici. Deosebirea era că acolo Soarele părea înghiţit de nisip, iar aici părea să fie înghiţit de ape.
Doamne, câtă frumuseţe ne-ai dat şi noi cât de puţin o apreciem, gândesc. Este atât de frumos de parcă ar fi ceva magic, încât la un moment dat te doare sufletul de atâta frumuseţe şi îţi vine să plângi, aşa fără motiv.
vocea Evei se împleteşte cu a Biancăi. , replic eu veselă că am ocazia să admira această minunăţie şi de pe lac.
Şi unde nu începem o alergătură până la ponton. Când am ajuns, respiraţia îmi clocotea undeva în gât, dar eram mulţumită că am prins şi eu un loc...în picioare. Inventivi cum suntem ne-am aşezat în spatele bărcii pentru că voiam să fac fotografii.
Citisem că în 1888 Ci’Xi se hotărâse să întemeieze flota navală imperială. Timp de 10 ani a lucrat la renovarea şi extinderea Palatului de Vară. În acelaşi timp, a refăcut şi corabia care nu a navigat niciodată. Această corabie era de fapt, simbolul stabilităţii casei imperiale Qing, din care se trăgea şi Ci’Xi.
În 1755, împăratul Quinlong a ordonat consilierilor săi să construiască o corabie din marmură pentru a avea persepctiva largă asupra lacului Kunming. Din exces de zel, consilierii, la rândul lor, au ordonat construirea a 2 nave. Cu o lungimea lor de 36 m vă daţi seama ce imagine se crea. Pardoseala era lucrată cu motive florale, peşti şi păsări, şi se pare că era originară din perioada Ming, fusese adusă de la unul din templele budiste din Sud, iar partea de sus a ferestrelor era decorată cu sticlă colorată. Una dintre corăbii avea să fie distrusă în timpul invaziei din 1860. Astfel, că în 1889 când Ci’Xi a renovat şi Corabia de Marmură. În istorie însă, aceasta a fost asociată cu decadenţa şi familia imperială.
La Corabia de Marmură se ajunge şi pe apă şi pe uscat, prin celebrul coridor de care am amintit. Deşi se lăsa amurgul, peisajul care se desfăşura în faţa ochilor mei era magnific. Corabia de Marmură, singură în solitudinea pietrei se contura undeva spre vest, maiestuoasă şi încremenită aşa cum a fost ea întotdeauna. În 1893, această corabie, refăcută de Ci’Xi după model occidental, trebuia să fie modelul pentru vasele care ar fi urmat să intre în dotarea flotei imperiale. Se spune că aici, Ci’Xi îi încartiruise pe eunuci şi că micul PuYi care a fost dat în grija lor, a fost la rândul lui castrat pentru a urmat o tradiţie legendară. De fapt, în egoismul ei, Ci’Xi a vrut ca şi după moartea sa puterea să îi aparţină şi din acest motiv urmaşii săi să nu aibă...urmaşi.
Realitatea are grijă să spargă reveria. Suntem invitaţi să coborâm din barcă. Este capăt de drum. Dar noi trebuie să ajungem la Pavilionul Armoniei, comentează Eva. Iar timonierul îi răspunde calm: Aţi greşit barca!
Deci, trebuie să coborâm şi să mergem pe jos până acolo. Dacă am mormăit ceva despre noroc,cât de curând, destinul avea să-mi dea peste mână. Coborâsem pe Insula Învăţaţilor sau insula PengLai, unde este biblioteca şi pavilionul pentru studiu sau Templul Regelui Dragon. După câţiva paşi pe uscat am realizat că greşeală a fost providenţială, altfel nu am fi apucat să vedem decât în treacăt Podul celor 17 Arce. Impresia este de măreţie, de nevoie de imortalizare a unui Trecut care a fost cândva Viitor.
Podul are o lungime de 150 m, este din marmură albă, iar cele 17 arce care îl susţin sunt terminate în chip de dragon şi aşa cum, mai peste tot, în China m-am lovit ba de Feng Shui, ba de numerologie, aflu că şi acest pod este rodul uneia dintre ele.
Numărul 8 este simbolul norocului şi a unei sănătăţi de fier în mandarină. Cele 9 arcuri mai mari, sunt cel mai benefic simbol pentru împărat, tot aşa cum cel din mijloc este cel mai mare şi îl semnifică pe Fiul Divinităţii, Unu, cum i se mai spunea împăratului, binecuvântat de noroc, deoparte şi de alta, fiind cele 8 arce mai mici.
Interesant este că podul este o copie parţială a Podului lui Marco Polo (original) din sud - vestul Beijingului. Peste 544 de lei sculptaţi în diverse ipostaze îl împodobesc de la un capăt la celălalt.
Am ieşit pe poarta Palatului de Vară când era aproape întuneric dar cu satisfacţie în suflet. Mă gândesc ce reacţie o să am mâine când voi merge la Marele Zid?! Dar vom vedea.


Cocoţată pe Marele Zid

Nimic nu este mai reprezentativ pentru chinez decât Marele Zid. Iar ca să ajungi la el ai ceva drum de făcut, de la Beijing până în regiunea Badaling facem 107 km. Iată măcar un motiv pentru Eva ca să ne ceară să mâncăm cât se poate de repede şi să plecăm la drum. Bianca este foarte încântată că va ajunge pe Marele Zid. Spire şi Costin curioşi, iar Lucica şi Alexandru sunt mai mul preocupaţi de sănătate. Alexandru este răcit bocnă, are stări de rău iar noi cei din jur ne-am transformat în doftoroi. Familia Stroe este şi ea curioasă, mai vizitaseră China în urmă cu douzecişişase de ani. Nu-mi vine să cred, este leitmotivul doamnei doctor, pentru că acum două decenii găsesise aici o singură uniformă, cea bleumarin pe care o purtau şi femeile şi bărbaţii, şi aceeaşi tunsoare paj, la femei. Acum totul este multicolor, chiar culori foarte vii care ne împresoară cu un soi de dinamism care ne face să nu ne recunoaştem.
Bianca este mulţumită pentru că lucrurile merg bine, iar problemele, chiar dacă sunt, sunt minore şi se rezolvă rapid. Spire de exemplu, când să predea cartela la recepţia hotelului Spire s-a pomenit că cea de la camera lui este ruptă în două. Nici astăzi nu-şi explică cum a reuşit performanţa. Cum frigiderele din camere sunt pline vă daţi seama că tentaţia este pe măsură. Nimeni nu greşeşte voluntar. Uităm pur şi simplu că am băut o sticlă de apă plată sau o bere, timpul şi noul curg atât de repede că uiţi ce faci de la mână până la gură.
Undeva în dreapta noastră vedem o construcţie care pare să fie un castel din cărţile cu poveşti. Foarte mândră, Eva ne lămureşte că este un Disneyland în construcţie care va fi de patru ori mai mare decât cel din Statele Unite. De unde ştie că va fi mai mare decât ăla, cine l-a măsurat, doamna doctor Stroe nu se poate abţine.
Nu ştiu ce reacţie ar trebui să ai când te vezi pe o construcţie care este vizibilă de pe Lună. Nu mă simt nici erou şi nici mare om, mă simt normal. Într-adevăr seamănă cu un şarpe uriaş încolăcit peste dealuri. Singurul lucru care apuc să mă întreb este de ce volum de muncă a fost nevoie ca să se construiască. Marele Zid a fost o necesitate istorică, hoardele mongole şi hunii erau un pericol permanent.
Şi cum nu toţi principii şi generalii erau ahtiaţi după războaie, răzbunători sau doritori de sânge, trebuia găsită o modalitate de stopare, dar care să se constituie şi în factor de apărare şi de observare a teritoriului. Şi uite aşa s-a născut zidul din jurul cetăţilor şi cu şantul de apărare aferent. Ideea s-a născut acum 4 milenii dar nu a fost pusă în practică decât 8 secole mai târziu. Şi cum cu Timur Lenk, Genghis Han şi Khublai Khan nu era de glumit, zidurile de apărare ale cetăţilor au început să se extindă şi uşor, uşor au ajuns la ceea ce vedem noi astrăzi. Şi iată-mă la acelaşi nivel cu Istoria.
Cam acestea erau sentimentele mele când am coborât din autocar. Bineînţeles, ca în orice loc turistic care se respectă am fost luaţi cu asalt de vânzătorii de suveniruri: 5 dolari Rolexul, bineînţeles contrafăcut, 5 dolari albumul de fotografii, 2 dolari nu mai ştiu ce...ce mai, dolari să fie că de cumpărat ai ce cumpăra. Lanţurile de tarabe se pierd în depărtare, ca să nu mai spun că urcând în fortăreaţă am dat peste restaurante, ceainării, magazine, ba chiar un punct fotografic în care te puteai îmbrăca în hainele războinicilor de acum o mie de ani şi imortalizai clipa. Noroc că nu mi s-a potrivit nimic.
Până sus avem de străbătut ceva drum. Remarcăm pavajul, şi piatra folosită în construcţie. Citeam undeva că aceasta era dislocată din munte şi adusă pe apă dar şi cu ajutorul unui sistem de scripeţi propriu. Vă daţi seama ce dimensiune aveau aceste pietre: cca 2 m lungime, 50 cm înălţime şi 30 cm grosime.
Şi tot calculând, brusc basculez în faţă, nu am timp să reacţionez sau să mă sprijin şi mă desfăşor pe pragul dintre foişor şi fort în toată splendoarea kilogramelor mele. Durerea este atât de violentă încât strigătul mi-a rămas blocat undeva în gât şi respiraţia mi-a explodat cam tot pe acolo. Doamna doctor Stroe încearcă să mă ajute să mă ridic dar durerea este atât de mare că nu pot decât să mă ridic în şezut. Viorel ajunge lângă mine: Ce-ai făcut copilu’? Ai îngenuncheat în faţa Marelui Zid? Să vezi ce reclamă îţi fac...celebra Minerva a îngenuncheat în faţa Marelui Zid...doare? ştiu că doare...hai că trece, stai puţin, gata, mai doare? gluma lui ascunde de fapt îngrijorarea. de durere făcusem apnee şi mă cianotizasem şi toată lumea se gândea să nu fac vreun infarct, dar...supriză, în momentul când Viorel mă întreabă dacă mai doare...numai simt nimic, nici măcar piciorul. Bă mă şi ridic spre mirarea celor din jur şi încet, încep să mă mişc. Eva nu ştiu ce se tot lamentează pe limba ei că nu înţeleg, Bianca este albă ca varul...Gata, mergerm, nu mai am nimic, încerc să uit de incident, şi să mă las absorbită de ceea ce îmi doream să văd.
Dacă în trecut se spunea că Marele Zid ajugea la 10000 km lungime, în prezent, mai sunt doar 6700 km din el. Şi vizibil de pe Lună normal. Şi spun asta pentru că în China de două zile este fierbere mare. Se lansase a doua rachetă spre lună şi cel puţin jumătate din posturile locale şi naţionale de televiziune făcuseră din acest lucru un eveniment naţional, ca să nu mai spun că lansarea coincidea cu cel de-al 17-lea Congres al Partidului Comunist Chinez. Una peste alta însă, asistam la eveniment la faţa locului, adică în China să nu cumva să vă închipuiţi că pe Lună.
Dinastia Qin a construit 5000 km, Ming a refăcut alţi 7700 km, dar cel mai mult au construt cei din dinastia Han, 10000 km. Funcţionalitatea sa este pregnantă, nu trebuie să fii cunoscător ca să realizezi pentru ce a fost construit. Astăzi se poate vorbi despre porţiunea Tum, unde zidul cu fortăreţe este foarte înalt şi greu accesibil, despre porţiunea MuchenYu, faimoasă mai ales datorită florei spontane, multicoloră, şi porţiunea Simatai în care se găsesc porţiuni de zid care nu au fost niciodată renovate, unde Zidul are o lăţime de doar...40 cm şi deci, foarte periculos. Din păcate în următorii 20 de ani se vor mai pierde 60 km din Marele Zid, este vorba despre porţiuni supuse eroziunii vântului şi furtunilor de nisip din zona Guanxu, care este foarte aproape de deşert.
Ajungem la scările care trebuie să ne ducă în inima fortăreţei Badaling. Am o strângere de inimă. Rampa este foarte accentuată, are aproape 70 de grade iar treptele sunt foarte înalte, cam 40 cm fiecare. Cred că rampa care se urcă destul de greu şi pe care o iau pieptiş este ilustrarea la scară mică a ceea ce au construit împăraţii dinastiei Ming. Pentru că sunt porţiuni de Zid care şerpuiesc lin, treptele dacă au o palmă înălţime, ca brusc Zidul să se înalţe, neverosimil, cu câte 5 - 6 m, ca apoi să continuie panta lină ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Văzut de departe, Zidul care urcă un versant de munte sau un deal, are aspectul unei scări la dimensiuni urieşeşti.
Ajung sus gâfâind dar cu satisfacţia de a-i fi ţinut piept, realizez cât de funcţional a fost gândită această construcţie, în afară de a fi o linie de apărare, ea era şi o linie de tragere dar şi un punct în care se aprindeau focurile de semnalizare. Ţin minte că la lecţia despre China antică, ideea principală care am reţinut-o a fost focul de semnalizare, la acea vreme nici prin cap nu-mi trecea că voi ajunge în acele locuri deşi îmi plăcea să visez spre disperarea părinţilor mei.
Interesantă este şi povestea asta cu semnalizarea prin focuri. Cei mai vechi practicanţi ai acestui sistem de comunicare au fost chinezii nicidecum nativii americani.
Pentru distanţele lungi care nu puteau fi acoperite uneori decât în săptămâni trebuia găsită o modalitate ca informaţia să ajungă rapid la destinatar. Ideea comunicării cu ajutorul focului a fost genială, deşi poate nu şi originală, şi a aparţinut tot împăraţilor din dinastia Ming. Problema era cu ce să întreţină aceste focuri. Păstorii făceau focul noaptea cu ajutorul excrementelor de lup. S-a observat că intensitatea flăcării era direct proporţională cu cantitatea de excrement arsă. Şi uite aşa s-a pus la punct un adevărat cod de semnalizare.
Fiecare fort, fiecare turn de veghe avea un asemenea punct de unde se transmitea informaţia. De altfel, turnurile de veghe sunt foarte dese, cam 40 - 60 de m între ele.
Şi pentru că tot aminteam de dinastia Ming, să vă mai spun că Zidul a fost reconstruit, restaurat şi reparat de nu mai puţin de 18 ori în timpul acestei dinastii. Sub stăpânirea lor forturile s-au transformat în adevărate cetăţi inespugnabile care puteau încartirui mai multe corpuri de armată, adică vreo sută de mii de oameni. Şi ca orice fort care se respectă aici era şi un arsenal, şi statul major al vreunui general.
Circulă chiar o povestioară hazlie despre aceste construcţii. Un muncitor care era şi un foarte bun matematician îi spune supraveghetorului că o anumită porţiune de zid are nevoie de nici mai mult, nici mai puţin decât 99999 de cărămizi. Supraveghetorul neîncrezător îl avertizează că dacă va vedea şi numai o singură cărămidă ieşită din zid, timp de trei ani va munci fără nici o plată, în zona cea mai grea. Muncitorul a fost de acord. Zidul s-a ridicat şi într-un final, la recepţia lucrării, supraveghetorul vede o cărămidă zidită altfel decât celelalte. A dat să o scoată, bucuros că avusese dreptate, dar muncitorul l-a oprit şi i-a spus că în momentul în care va scoate cărămida, se va prăbuşi Zidul. Speriat supraveghetorul s-a retras şi a trebuit să îi dea dreptate muncitorului. Cărămida în schimb se vede şi astăzi, la baza fortului. Cercetătorii chinezi au verificat legenda şi au avut supriza să constate că era cât se poate de adevărată. Micul spaţiu dintre cărămizi prin comprimare mărise coeziunea liantului. În momentul în care cărămida dop ar fi scoasă, spaţiul s-ar dilata brusc şi ar acţiona ca o bombă cu aer, dacă vreţi, ducând la surparea zidului.
Nu înseamnă însă că Zidul nu s-a prăbuşit niciodată. Un asemenea moment este pus pe seama urletului de durere a unei femei. Frumoasa Fang Quilang tocmai se căsătorise cu generalul Juangxi când acesta a fost concentrat în zona Badaling. Mongolii ameninţare serioasă la adresa Chinei atacaseră Zidul. Cum după un timp nu a mai primit veşti de la soţul ei, a pornit să-l caute. Când a ajuns în zona de conflict nu a găsit decât...Moarte. Printre cadavre l-a descoperit pe cel al soţului. Urletul de durere se spune că ar fi dus la dărâmarea Zidului. Motivul dărâmarii zidurilor unei cetăţi îl găsim şi în Biblie ,dacă îmi amintesc eu bine, momentul când au fost dărâmate zidurile Ierihonului.


Mormintele Ming

Pe când ziceam şi eu că m-am obişnuit cu Zidul şi el cu mine numai ce o aud pe Eva că trebuie să ne întorcem repede la autocar să fugim şi până la mormintele Ming care sunt aproape, la vreo 60 km doar. Aşa că nici nu apuc să îmi iau rămas bun de la ceea ce văd că deja sunt în maşină, cuibărită ca o cloşcă pe locul meu. Încep să-mi spun că trebuie să fi existat o legătură între mine şi cei din dinastia Ming că tot despre ei am vorbit şi taman la cimitirul imperial ajung.
Credeaţi că doar Piramidele aveau menirea să conserve trupurile pentru eternitate? Nuuu, atunci nu aţi văzut mormintele Ming. Iar dacă în cazul Piramidelor avem în jur doar nisip, în valea în care se află mormintele Ming sunt cele mai înfloritoare livezi de meri şi de cireşe. Să fie vreo...a, nu, că devin morbidă, ce când eram copii nu ne jucam prin ţintirim şi mîncam cireşe şi corcoduşe de acolo!
Cosntrucţia acestor morminte, în schimb, a durat doar 200 de ani. Valea este extraordinar de frumoasă, vreau să vă spun că încă nu am văzut drumuri mai drepte printră fermă pomicolo cum am văzut aici. Zici că au gost trasate cu rigla, chiar comentez cu Spiriduş treaba asta.
Poarta de acces în zona mormintelor este impresionantă. 5 arce dispuse pe o înalţime de 19 m (cel din mijloc). Lăţimea porticului ajunge la 14 m. Aici este îngropat cel care a unificat şi a dat nume Chinei, de fapt, aici sunt îngropaţi 13 împăraţi Ming. Surprinzătoare este viziunea asupra Morţii care este asimilată cu Odihna, valea mormintelor având forma unui...tron. Cimitirul are o suprafaţă de circa 64 kmp, fiecare Palat Mortuar bucurându-se de o atenţie deosebită, fiind reproducerea la scară minimă a palatelor în care au trăit în timpul vieţii.
După ce treci de Poarta Palatului intri pe alee sacră mărginită nu de sfincşi ci de cămile, de boraşte ţestoase şi de Înţelepţi. Faptul că numele răposaţilor se termină toate în ...ling, mă enervează. Changling, Qingling, Dingling, Lingling, Siling şa. dar asta e limba ce să-i faci. Totuşi nu poţi fi indiferent la atenţia cu care aceşti monarhi şi-au pregătit Trecerea Dincolo. Mormintele au chiar o sala a tronului, din câte am înţeles. Cele mai impozante sunt mormintele lui Zhu Di şi a soţiei sale, dar deschise publicului nu sunt decât cele ale lui ZhuDi sau Changling şi a lui Dingling. Ai acelaşi sentiment ca şi în Oraşul Interzis, că intri într-un teritoriu care nu îţi aparţine şi din care trebuie să ieşi foarte repede. Aici sentimentul este accentuat şi de ideea morţii. În comparaţie cu Piramidele, spaţiul din aceste morminte este imens, dacă nu ai ştii că te afli într-un mormânt ai spune că vizitezi un palat oarecare. Se pare că împăraţii Ming au avut nu doar o percepţie proprie asupra morţii ci şi o viziune cosmică raportată la existenţa efemeră şi eternitate. Cum spuneam până şi tronurile i-au însoţit aici. E drept, sunt din marmură, iar împrejurul lor sunt vase în care se ardeau uleiuri parfumate, beţişoare, se încerca păstrarea unor aparenţe în ideea unei viitoare Judecăţi de apoi. Aceste morminte au fost descoperite relativ târziu, acum 20 de ani şi istoricii sunt convinşi că dezgropându-le vor avea parte de suprize neaşteptate, mai ales că fiecare mormânt are deasupra un palat. Palatul Mortuar de la intrare a fost transformat în muzeu, unde sunt expuse lucruri descoperite în mormintele bunicului şi nepotului. Considerat cum spuneam la început, Unificatorul Chinei, Zhu Di se bucură de un respect aparte. În mijlocul muzeului tronează o statuie a sa, bineînţels supradimensionată, şi nu am putut pierde prilejul să nu mă fotografiez cu ea. Dar dacă în interiorul Piramidelor am avut o intensă nevoie de cunoaştere, aici m-am simţit strivită de Eternitate şi nu mi-am dorit decât să plec. Ceea ce am şi făcut, chiar foarte repede.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu